Sunteți pregătit pentru a procura o casă?
Din discuțiile avute cu mulți din clienții noștri, ne-am dat seama, că o parte din noii veniți și-au pus deja scopul să-și procure cât mai repede o casă, și altă parte – nici nu se gândește. Curios e faptul, că cei care se gândesc chiar de la începutul vieții lor în Canada, peste 2-3 ani devin proprietari, iar cei care nici nu și-au permis vreodată să-și facă planuri de cumpărare a casei, tărăgănează și amână pe mulți ani acest pas important.
Chiar dacă credeți că e devreme să deveniți proprietar, ar fi bine să pregătiți terenul, adică, să vă creați istoria financiară, deseori neglijată din lipsa de informație veridică:
- Găsirea unui loc de muncă stabil declarat (în general, cerința este de 2 ani la serviciu stabil, și 3 ani pentru lucrătorii autonomi);
- Achitarea la timp a facturilor;
- Achitarea la timp a cartelelor de credit;
- Deschiderea unei sau cel mult două cartele de credit;
- Evitați să vă faceți cartele de credit propuse de magazinele mari (cu fiecare cartelă deschisă, vi se scade scorul din dosarul de credit);
- Dacă sunteți lucrător autonom, în general, trebuie să aveți trei ani de experiență și un venit declarat;
- Evitați să vă cumpărați mașina în credit înainte de a procura casa.
Vrem să vă atragem atenția asupra faptului că banca vă poate acorda un împrumut, chiar dacă nu aveți 2 sau 3 ani de serviciu, pentru că sunt și alți factori care influențează decizia băncii. Unul din ele este mărimea acontului (mise de fonds/down payment). Adresându-vă unui curtier ipotecar, veți putea obține mai multe detalii în această privință.
Capacitatea de împrumut și preautorizarea bancară
Înainte de a începe procesul de căutare a unei proprietăți, vă recomandăm să aflați capacitatea dumneavoastră de a împrumuta, adică, suma pe care banca vă acordă pentru o anumită perioadă. Lucrurile se fac în ordinea următoare: mai întâi, faceți legătura cu curtierul ipotecar sau cu banca și obțineți preautorizarea împrumutului, care este valabilă timp de 3 luni. Având preautorizarea, sunteți deja bine echipat. Dispuneți de un document oficial, care indică mărimea împrumutului, dobânda și suma fiecărei plăți. Astfel, începeți căutarea casei, ținând cont de suma acordată. Agentul imobiliar cu care lucrați va ști și el exact ce căutați și vă va ajuta să găsiți anume acele variante care corespund criteriilor dumneavoastră financiare. Evitați greșeala unora, care schimbă ordinea etapelor: mai întâi caută casa, iar apoi se adresează după preautorizare bancară. E ca și cum ar căuta drumul prin întuneric. De ce credem că e o greșeală:
1. Vă pierdeți timpul prețios în loc să vă concentrați asupra variantellor optimale;
2. Dacă ați făcut ofertă la o casă și aveți concurenți, riscați să pierdeți oportunitatea, pentru că banca vă poate refuza împrumutul sau pur și simplu, pentru că nu ați fost destul de rapid pentru a obține împrumutul și concurenții v-au întrecut.
Cum alegem viitoarea casă
La prima vedere, întrebarea ca și răspunsul pot părea simple. Fiecare familie are însă cerinți si priorități diferite. Este foarte important, de asemenea, să faceți distincție între casa ideală și cea care corespunde cel mai bine necesităților și bugetului dumneavoastră. Mulți au tendința de a amâna procurarea primei case și puțini sunt cei care își pot permite casa ideală de la început. Totuși, nu uitați, că prețul caselor crește mai repede decât salariul dumneavoastră. De aceea, nu vom înceta să repetăm, că cea mai sigură cale de a deveni proprietar, este să procurați casa ce corespunde bugetului familiei.
Pentru ca căutările dumneavoastră să fie cât mai eficace și pentru a câștiga timp, nu neglijați o etapă primordială în procesul de cumpărare, care constă în a reflecta asupra următoarelor aspecte:
- Diapazonul de prețuri;
- Anul de construcție;
- Cartierul (orașul, suburbia);
- Tipul de casă: cottage, casă unifamilială (bungalow, condo (apartament), etc.;
- Numărul de camere, băi;
- Aveți nevoie de garaj?
- Mărimea terenului (dacă vreți un teren mare, dar nu aveți timp să-l întrețineți, atunci chibzuiți-vă foarte bine decizia);
- Vă place viața zgomotoasă de la oraș?
- Vreți să fiți aproape de muzee, săli de spectacole, restaurante, etc.?
- Veți utiliza transportul în comun?
- Îi veți conduce pe copii la școală cu mașina sau vor putea utiliza transportul în comun?
- Vreți ca subsolul să fie finisat sau sunteți în stare să efectuați singur lucrările de reparație?
Considerați această etapă ca niște teme de școală obligatorii. Răspunzând la aceste întrebări, făcând o descriere detaliată a casei dorite, explicându-vă prioritățile și necesitățile, fiți siguri, că agentul imobiliar va ști să găsească anume acele case, care corespund cel mai bine stilului de viață, gustului și nevoilor dumneavoastră.
